Va vom prezenta cateva imagini cu epava TITANICULUI  si cateva filmulete ,vizionati-le cu atentie :))

Acestea sunt resturi din TITANIC ......Raspandite in diferite parti ale Oceanului Atlantic

http://www.youtube.com/watch?v=bi8cH4fhSOs&feature=related

 http://www.youtube.com/watch?v=pun18bi_0-g

Acesta este aisbergul care a cauzat scufundare TITANICULUI 

Uita-ti diferite imagini....

Si aisbergul de mai aproape......Pozat de Universitatea National Geographic...

           Pe 15 aprilie 1972 (la 60 de ani după tragedie) radistul linkorului american „Theodor Roosvelt” primeşte un semnal SOS. Prin zgomotul din căşti răzbătea o voce îngheţată care chema ajutor pentru Titanicul ce se scufunda.
Radistul Llyd Dethmer a crezut că a înnebunit. Însă, pentru orice eventualitate, a transmis mesajul la ţărm. Cine ştie? Poate într-adevăr, cineva are probleme. Răspunsul a fost foarte scurt şi calm : „la semnalul SOS nu răspundeţi, continuaţi cursul stabilit”. Abia în port căpitanului şi întregului echipaj le-a fsot arătat că demult scufundatul Titanic nu avea cum să trimită vreun semnal SOS. Ori radistului i s-a părut, ori cineva a făcut o glumă bună. Însă Dhetmer a găsit straniu faptul că explicaţiile au fost oferite de serviciile speciale şi nu de conducerea maritimă. Aşa că a început cercetările. De la început, din pură curiozitate. Dar s-a adâncit atât de mult încât a ajuns la spitalul cu probleme neuropsihologice. Dar înainte de asta a reuşit să „dezgroape” multe lucruri interesante.

Dhetmer a căutat în arhive rapoartele colegilor săi radişti despre acelaşi lucru care l-a observat şi Lloyd. Anii în care au fost detectate semnale SOS erau 1924, 1930, 1936, 1942. A făcut un tabel şia observat, că fantomele radioefirului apăreau o dată la şase ani.

            În 1978 Lloyd aştepta intenţionat semnalul. Şi a asigurat pe toată lumea că l-a primit. Ce s-a întâmplat în 1984 şi 1990 nu se ştie. Nu există informaţii nicăieri. Însă, în 1996, ziarul canadian „Sun” anunţă despre un alt semnal SOS primit de vasul canadian „Quebec”.

       

Unii învăţaţi presupun că „în câmpul întinderii timpului s-a format un semnal-fantomă”, şi că pe el, cică, îl primesc vasele de atâta timp. Şi dacă toate aceste nu sunt minciuni şi falsuri, ar trebuie să ne pregătim pentru SOS-ul din 2008.

O altă categorie de savanţi sunt hotărâţi că SOS-ul a „tăiat” timpul în două. Adică, semnalul putea fi recepţionat şi în 1906, şi în 1900. Dar, din păcate, pe atunci, un radio era ceva nu chiar atât de ieftin şi uzual. Popov l-a inventat în 1895.

Însă, cei mai înflăcăraţi cercetători susţin că şi atunci semnalele era primite, doar că nu de radioaparatură ci de oameni. Mai specificat, de creierele lor. Anume aşa s-ar explica profeţia lui Morgan Robertson şi pesimţirile celor 55 ce-au refuzat călătoria.

Pare un episod de poveste, dar cum altfel de explicat semnalul primit de vasul „Carpatia” şi „Olimpic” la ora 23 : 17? Adică, asta ar însemna cu 23 minute mai devreme decât ciocnirea cu mortalul aisberg, care a avut loc la 23 : 40.

Dacă până acum toate descoperirile se reduceau la nişte semnale-fantome, destul de „nepalpabile”, atunci ceea ce a găsit Carl-Yorgen Huss, căpitanul vasului norvegian de pescuit este destul de material.În ziua de 24 septembrie, 1990, în nordul Atlanticului, la 340 de km sud-vest de Islanda, pescarii norvegieni au găsit o fată, ce ar arată de 29 de ani, tremurând pe un aisberg. Numele ei era Winnie Cowts.

Căpitanul Huss a anuţat oficialităţile de fata găsită. Aceasta însă afirma că s-a salvat printr-o minune de la naufragiul Titanicului şi că este foarte îngrijorată pentru soarta celorlalţi călători…

Pentru această femeie timpul s-a oprit în tragica zi de 15 aprilie 1912, zi pe care o trăia emoţional atât de puternic de parcă nici n-ar fi existat aceşti 79 de ani!

Pescarii nu puteau accepta aşa ceva. Noţiunile lor despre timp erau bulversate şi mai mult cu cât autorităţile norvegiene se convingeau că este complet sănătoasă psihic. Însă, o trădau doar hainele. Aşa ceva purtau femeile „la modă”, la începutul secolului. Winnie era complet uimită şi nu trăda nicio urmă de prefacere. Dar cum este posibil aşa ceva?

În căutarea răspunsului, experţii au luat legătura cu oficialităţile maritime britanice. Londra a confirmat că miss Winnie Cowts din Southempton într-adevăr era pe lista călătorilor şi s-a aflat pe vapor.

Lucrul cel mai straniu este că ea nu arăta deoc de 108 ani, ci de 29! „E ceva supranatural”, afirmau cei 27 de doctori şi învăţaţi ce-au examinat-o. „Se pare că s-a aflat într-un fel de conservare a timpului. N-a îmbătrânit deloc”.

Iar aproape peste un an, la 9 august, 1991, vaporul de cercetări norvegian „Larsson Nayper”, la 365 km sud-vest de Islanda îl pescuieşte, după toate aparenţele, chiar pe căpitanul E. John Smith!

Nevătămat, dar cutremurat de cele întâmplate. Era îmbrăcat într-o uniformă excelentă, marca „White Star”.

Salvatorii au procedat exact ca în cazul lui Winnie. L-au „predat” pe Smith autorităţilor de la Oslo, care l-au spus la o serie de examinări şi teste psihice. Le-a trecut cu brio pe toate. Era perfect sănătos. Atunci când s-au comparat amprentele din dosarele marinei britanice cu cele ale „reîntorsului” a avut loc o foarte mare surpriză. Se potriveau în cele mai mici detalii!

Chiar dacă cei doi supravieţuitori se simt excelent, autorităţile (nu se ştie care) exclud total posibiltatea unui interviu chiar şi până astăzi! Toate acestea se fac sub pretextul readaptării la societate, cei doi încă mai cred că sunt în 1912…

Peste 3 ani, în 1994 deja, în aproape aceleaşi locuri (sud-vest de Islanda, 300-400 km) a fost găsită o fetiţă de 10 luni, aproape îngheţată, dar sănătoasă. De unde s-a luat acest bebeluş, care evident că nu poate să înoate la o aşa distanţă de mal? De ce este încă în viaţă? Copiliţa plutea pe apă datorită unui colac de salvare aparţinând Titanicului…

În cele întâmplate e greu de crezut dar totuşi cercetătorii acestui caz au găsit în arhive menţionarea necesară despre acest copil…

Majoritatea marinarilor ce trec prin locurile unde a pierit Titanicul susţin că văd un vas mare scufundându-se mereu… Unii zic că este fantoma Titanicului, alţii, puţin mai luminaţi – că în momentul scufundării uriaşul transoceanic ar fi nimerit într-un „vîrtej” al timpului… Oricum, Pentagonul deja a clasificat acest subiect, ca şi multe altele : Top Secret…

        Aceasta este una dintre multe alte povesti foarte interesante, toate fiind legate de TITANIC. O sa incercam sa mai adaugam cat mai multe SECRETE  ALE  TITANICULUI . Va garantam ca toate sunt cat se poate de reale.

                   Multi regizori si scriitori faimosi au incarcat sa refaca momentul scufundarii faimoasei nave TITANIC...Dar adevarata poveste a scufundarii , afost mult timp un mister...
                  ULTIMELE  SECRETE  ALE  TITANICULUI
              Scufundat cu aproape un secol in urma,Titanicul a inspirat sute de romane si nuvele si nenumarate ,documentare si filme.De la acea noapte fatidica si pana astazi,istoricii si oamenii de stiinta au incercat sa elucideze misterul coliziunii care a cauzat moartea a peste 1500 de oameni .Potrivit lui Brad Matsen, autor al romanului "Titanic's Last Secrets" , eforturile savantilor  au fost inutile ,intrucat lucrurile au fost de mult transate de catre insisi conducatorii navei.

               Expertii cooptati in cercetarile companiei producatoare au adunat suficiente dovezi cat sa poata demonstra ca vaporul s-a rupt in 3 bucati si nu in 2 ,si ca s-a scufundat mult mai repede decat sugereaza James Cameron regizorul faimosului film TITANIC  .
             Cercetarile intreprinse de oficialitati ,mai degraba formale ,au concluzionat ca principalul vinovat a fost capitanul navei.
            

                   RMS Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume când a plecat în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia cu destinația New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg și s-a scufundat la ora 2:20 în dimineața următoare, în urma căreia și-au pierdut viața 1514 persoane din 2224^[1] în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace din istorie.

Un pachebot din clasa Olympic, RMS Titanic a fost deținut de White Star Line și construit la șantierele Harland and Wolff din Belfast. A plecat spre New York cu 2227 de oameni la bord. Numărul mare de victime a fost cauzat, în parte, de faptul că deși îndeplinea normele vremii, nava avea bărci de salvare suficiente pentru numai 1178 de persoane. Un număr mare de bărbați au murit datorită protocolului "femeile și copii întâi" care a fost urmat.

         Titanic a fost proiectat de unii din cei mai experimentați ingineri și a folosit unele dintre cele mai avansate tehnologii ale vremii. A fost un mare șoc pentru lumea întreagă faptul că, în ciuda măsurilor de siguranță superioare, Titanicul s-a scufundat și, faptul că s-a scufundat în timpul călătoriei inaugurale, au oferit o notă ironică asupra tragediei. Nebunia din media legata de faimoasele victime ale Titanicului, legendele despre scufundare, schimbările efectuate în legislația maritimă și descoperirea epavei au contribuit la interesul publicului larg.

     În aprilie 2012 s-au împlinit 100 de ani de la scufundarea vasului

Scufundarea

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare.

     Ruta navei Titanic

     La data de 10 aprilie 1912, transatlanticul Titanic a plecat de la Southampton, Anglia, spre New York, în voiajul său de inaugurare.
După ce a mai primit persoane la bord din Cherbour, Anglia și Queenstown, Irlanda, Titanic înainta în Atlantic cu 2200 de persoane la bord.
Căpitanul a ordonat viteză maximă, 21 Nd (42 Km/h), apoi, după ce a primit avertizări de iceberg, a mărit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 26.000 de cai putere.
Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundării. La acea viteză, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade.
Pe data de 14/04/1912, Titanic a lovit un iceberg la tribord, provocând o tăietură în carenă pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei. După 2 ore și 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în 2 părți.
În cele 20 de bărci de salvare au intrat 700 de oameni. Restul de 1517 au murit în apa înghețată a Atlanticului.
În urma impactului cu icebergul cinci din compartimentele etanșe au început să fie inundate foarte rapid. Căpitanul Smith și Thomas Andrews (designerul șef al Titanicului) au făcut o evaluare rapidă a situației. Thomas Andrews a stabilit că vasul se va scufunda cu siguranță. La nici jumătate de oră de la impact, ofițerii și echipajul erau mobilizați pentru acțiunea de evacuare de urgență. Au început să pregătească bărcile de salvare și pasagerii instruiți prin ordinul căpitanului să iasă pe punte cu vestele de salvare pe ei. Din păcate oamenii de la bord nu erau de loc îngrijorați, fiind pe un vapor de "nescufundat", se simțeau în deplină siguranță. Momentan nu era nici un semn că vasul s-ar scufunda. Înăuntrul navei, în punțile inferioare, apa se ridica vertiginos ajungând la capătul superior al compartimentelor etanșe și de acolo pe punți de unde ajungea cu ușurință în următorul compartiment. Pasagerii de la clasa a treia încep să fie inundați și începe panica, dar porțile de acces la punțile superioare sunt închise. În bărcile de salvare au prioriate pasagerii de la clasa întâi. Conștienți că bărcile nu sunt suficiente pentru toți, ofițerii încep să pună în bărci doar femeile și copiii. Oamenii sunt neîncrezători la ideea de a se sui în bărci și mulți preferă să rămână la bordul navei unde se simțeau mult mai în siguranță, mai ales că se spunea că este doar o procedură de precauție și vor fi aduși înapoi la bord.

Monument ridicat în East Park din Southampton în memoria mecanicilor de pe Titanic

Cu toate acestea, în jurul orei 00:30, prima barcă este lansată cu numai 12 pasageri. Bărcile fuseseră testate pentru greutatea a 70 de bărbați. Atmosfera este oarecum calmă, fără panică pe punte iar vaporul începe încet să se scufunde înclinându-se în prova. Oceanul era foarte limpede, fără nici un val iar cerul era plin de stele și senin, fără Lună. Temperatura era foarte scăzută, era în aprilie și în mijlocul Atlanticului de Nord. Atmosfera nu era la fel de calmă în pântecele navei la clasa a treia unde oamenii sunt ținuți închiși în spatele ușilor din oțel și amenințați cu arma de către ofițeri. Oamenii încearcă să iasă pe diferite căi, dar se pierd în coridoarele labirintice ale navei sau nu ajung la porțile care erau deschise. Din când în când, se mai permite accesul femeilor și copiilor. Nivelul apei crește tot mai mult, iar vasul începe să se scufunde mai repede și înclinația este din ce în ce mai mare. Panica începe și pe punțile superioare unde devine evident că vasul chiar se scufunda și nu sunt destule bărci de salvare. Orchestra de la clasa întâi continuă să cânte pe punte, lucru care a rămas în istorie. Unii pasageri de la clasa a treia găsesc calea de ieșire afară. Bărcile pleacă una câte una fără a fi umplute la capacitatea maximă. Au loc multe incidente, legate de coborârea lor la apă, care la acea vreme era o operațiune foarte dificilă. În jurul orei 01:30, este lansată ultima barcă. În total 18 bărci au fost lansate. Mai sunt însă două bărci pe punte, care încep să fie umplute cu oameni, dar situația devine tot mai dramatică deoarece vaporul se scufundă din ce în ce mai repede și apa ajunge la nivelul punților unde se află aceste ultime bărci. Curând apa ajunge la nivelul primului coș, acesta se prăbușește strivind oamenii și generând un val ce răstoarnă una din bărci. Această barcă răsturnată este folosită drept plută de mai mulți oameni aflați în apă. În vapor, apa ajunge la punțile superioare, la saloanele elegante de la clasa I, inundate în mod violent. Mulți oameni mor înecați aici. Afară, pe punți este haos total și panică, toate bărcile au plecat iar oamenii devin conștienți că vor muri. Aceste momente au devenit clasice în literatură și filme care le-au portretizat în nenumărate modalități: ultimul cântec al orchestrei, imnul "Nearer My God To Thee" (mai aproape Dumnezeule de Tine), care a fost cântat chiar înainte de scufundare, preotul care a ținut o predică, vesela, mobilierul și nenumăratele opere de artă începând să alunece și să se prăbușească. Povestea scufundării Titanicului este o poveste de lașitate și eroism: un băiat ce a intrat într-o barcă de salvare deghizat în femeie, mai mulți bărbați ce s-au furișat în barcă și au stat ascunși sub fustele femeilor, Bruce Ismay care după câteva momente de panică și isterie, profită de un moment de neatenție al unui ofițer și se urcă în barca de salvare, înaintea femeilor și copiilor. Însă orchestra care a cântat până la sfârșit, multe femei care și-au dat locul din barcă prietenelor sau surorilor, Ida Strauss care a refuzat să se ducă în barcă fără soțul ei Isador și hotărăște să rămână cu el pe vas, poștașii care au murit înecați în vapor încercând să salveze corespondența și multe alte povești de eroism. Căpitanul Smith este văzut ultima dată pe punte după ce toate bărcile au fost lansate. Nu se știe ce sa întâmplat cu el cu toate că moartea sa a fost prezentată în diferite feluri în diferite filme. Benjamin Guggenhein și Thomas Andrews sunt printre oamenii iluștrii care au rămas în Titanic și s-au dus cu el la fund. Cuprins de haos și panică vasul se înclina din ce în ce mai tare până când ajunge la 45 de grade sau chiar mai mult. În acest moment pupa este scoasă afară din apă și se pot vedea elicele imense ale navei. Practic este ca o clădire de 25 de etaje. Luminile se sting dintr-o dată lăsând scena în întunericul unei nopți fără Lună. Spatele ridicat al navei aplica o presiune de 25000 de tone cu 50% mai mult decât era conceput să suporte așa că punțile și suprastrucura cedează brusc și nava se rupe în două. Felul în care s-a rupt de fapt este controversat, noile teorii susțin că ruptura a început mai devreme, încetisor, însă imaginea din filmul Titanic din 1997 cu vasul rupând-se în două într-un mod foarte violent este probabil aproape de adevăr. Apoi partea din față se umple de apă imediat, se scufundă. Aceasta devine aproape verticală și rămne așa timp de câteva minute. Partea din față se detașeaza și se duce la fund iar peste cateva minute și pupa păstrându-și poziția verticală se scufundă, ceea ce este descris de bucătarul șef al vasului (care este singurul supraviețuitor ce a stat pe vas până în aceste momente) ca o coborâre cu liftul. La ora 2:20, 15 aprilie 1912 Titanicul a dispărut complet în ocean. Cele două bucăți ale sale se află la o adâncime de 4 km pe fundul mării și se află la o distanță de aproape 2 km una față de alta. Partea din față sa păstrat oarecum intactă iar cea din spate este foarte distrusă. 1500 de oameni au ajuns în apele înghețate ale oceanului. Supraviețuitorii descriu scena drept terifiantă cu sute de țipete ale oamenilor pe moarte. La o temperatura de 2 grade în apa și 5 grade afară era o problemă de minute până când urma să se facă liniste. Bărcile de salvare ce pluteau în jur nu au făcut nimic pentru a-i ajuta pe bieții oameni pentru că le era frică că vor fi scufundați de atâtea sute de oameni. Ofițerul Lowe totuși leagă 4 bărci una de alta și transferă oamenii din barca sa în cele 4. Se întoarce la locul scufundării însa este destul de târziu. O imagine terifinată a o mie cinci sute de oameni morți înghețați în apa oceanului îl așteaptă. A reușit să salveze patru oameni ce mai erau în viață dintre care unul a murit. După câteva ore de așteptare vasul Carpathia ajunge și îi ia la bord pe toți cei din bărci. După ce câteva ore caută în van alți supraviețuitori se îndreaptă spre New York într-o atmosfera trista și sumbră. Carpathia a fost considerată eroul salvator al supraviețuitorilor de pe Titanic. Mai multe monumente au fost ridicate peste tot prin lume în memoria celor 1500 de victime.
Apoi, dupa 73 de ani, Robert Ballard, cu ajutorul navei rusești Keldish, a descoperit epava Titanicului. Misiunea de cautare a epavei Titanicului a fost, de fapt, o acoperire pentru o misiune secreta americana in timpul Razboiului Rece.^[3][4] Echipajul nord american se afla, in realitate, in cautarea a doua submarine nucleare scufundate in conditii misterioase.^[3][4]
S-a prezentat o viziune îndrazneață pentru anul 2020, când se va intenționa reconstruirea Titanicului (varianta moderna). Această variantă conține motor electric, sisteme radar, un spargator de valuri frontal și alte lucruri. Designul va fi 95% același.^{[necesită citare]}